proiect didactic- Comunicarea şi sistemul informaţional la nivel de organizaţie

PROIECT DIDACTIC

Profesor: Cociorvă Svetlana

Anul:IV        

Disciplina: Curs aplicativ Informatica

Subiectul lecţiei: Comunicarea şi sistemul informaţional la nivel de organizaţie

Tipul lecţiei:  Combinat; evaluare a cunoştinţelor anterioare şi  de iniţiere în tema nouă, cu elemente de consolidare, fixare a cunoştinţelor şi formare a deprinderilor de activitate practică.

Competenţă specifică: Determinarea locului şi rolului diverselor tipuri de comunicare pentru un management eficient.

I. Obiective operaţionale:

1.     Cognitive: La sfârşitul lecţiilor, elevii vor fi capabili:

Ø să definească noţiuni şi termeni;

Ø să identifice şi să descrie elemente şi etape referitoare la subiectul pus în discuţie;

Ø să aleagă soluţia corectă din varietatea de soluţii propuse ;

Ø să completeze partea-lipsă a itemilor propuşi cu variantele corecte;

Ø să identifice itemii propuşi prin „Adevărat” sau „Fals”;

Ø să analizeze situaţia  practică propusă , pentru identificarea problemei şi factorilor ce au determinat apariţia ei;

Ø să evalueze şi să propună o decizie referitor problema identificată;

2. Afective :

Ø să manifeste interes faţă de problemele ce pot apărea în procesul de activitate practică (şi în viaţa de zi cu zi) şi a  cauzelor  de apariţie;

Ø să reflecte asupra  unor cazuri şi situaţii practice în vederea perceperii greşelilor şi deficienţilor privind activitatea managerială;

3.     Psihomotore.

Ø să determine aria de aplicare a cunoştinţelor teoretice în activitatea practică.

Ø să modeleze un algoritm de rezolvare a situaţiei – problemă.

    II. Strategii didactice:

a)     Metode şi procedee; conversaţie, explicaţie, problematizare, studiu de caz, lucrul în grup, lucrul individual.

b)    Modalităţi de evaluare; scris, oral, frontală, individuală, programată.

  III. Forme de activitate: independent-individuală, activitate în perechi

  IV. Resurse educaţionale : tabele, fişe,  materialele portofoliului individual al fiecărui elev.

Bibliografie:

1.     Ştefan Pitariu. Comunicarea şi negocierea în afaceri p. 13-32.

2.     Ovidiu Nicolescu. Management. p. 188-190; 324-325. (327-329)

3.     Georgeta Pănişoară. Managementul resurselor umane. 250-253. (265-272)

 

 

Schema de desfăşurare a activităţii

Nr.d/r	Evenimentul didactic	Activitatea profesorului	Activitatea elevului	Tehnici de lucru şi evaluare
1.	Moment organizatoric  2 min	Apelul, verifică ţinuta elevilor	Se pregătesc pentru activitate în timpul lecţiei	Determinarea pregătirii elevilor de lecţie; prezenţa materialului necesar, organizarea.
2.	Evaluarea.    15- 17 min	Evaluare frontală; testare (10 min; pentru toţi elevii)	Răspund la întrebări, rezolvă testele, întră în făgaş de activitate intensă.	Discuţie; expunere de idei, argumentare, deducţii.
3.	Captarea atenţiei 5-7 min	Profesorul prin câteva enunţuri referitor la importanţa teoretică şi  practică a materialului de studiu, aduce elevii în făgaş de lucru.	Ascultă, răspund la întrebări, expun păreri, idei, întră în discuţie, pun întrebări, argumentează puncte de vedere.	Direcţionarea modului de gândire, stabilirea unei atmosfere de activitate productivă (creative)
4.	Activitatea educaţională cu materialul nou de studiu Asigurarea conexiunii inverse (feed-back) 40-45 min.	Se comunică elevilor tema pentru lecţia curentă, locul şi însemnătatea ei în procesul de studiu, obiectivele lecţiei. Se propune elevilor să generalizeze, să concluzioneze, să rezolve situaţii concrete (problematizare, studiu de  caz) reieşind din materialul de studiu precedent şi din tema curentă, ca suport pentru activitate.	Elevii notează tema, etapele activităţii, schema de învăţare. Elevii lucrează asupra sarcinilor propuse individual sau în perechi, pe măsura finalizării activităţii, formulează şi aduc la cunoştinţa clasei rezultatele obţinute.	Se expun termenii, noţiunile şi definiţiile necesare; se explică succint materialul ce ar putea prezenta dificultăţi pentru studiu, se explică modalitatea de lucru cu schema de învăţare, se monitorizează procesul acumulării cunoştinţelor prin acordarea ajutorului cerut de elevi în mod individual. Profesorul dirijează procesul de activitate, completează la necesitate, intervine cu corijările şi propunerile necesare, încurajează spiritul creator.
5.	Tema pentru acasă; evaluarea formativă 5-7 min.	La materialul teoretic propus pentru acasă, profesorul propune şi un test (probleme la compartimentul studiat la lecţie.)	Elevii fac cunoştinţă cu materialul propus, dau întrebări şi obţin consultaţiile de rigoare necesare pentru lucrul individual.	Profesorul indică sursele suplimentare de informaţie, baremul de apreciere a lucrului pentru acasă la lecţia viitoare.
6.	Notarea elevilor 3-5 min	Profesorul notează elevii luând în consideraţie toată activitatea pe parcursul lecţiei, cu comentariul respectiv

A  N E X  A   1.

Tema : Comunicarea şi sistemul informaţional la nivel de organizaţie

1.      Definirea şi caracteristica generală a sistemului informaţional.

2.      Procesul de comunicare: elemente componente şi etapele procesului de comunicare. Comunicarea nonverbală.

3.      Brierile comunicaţionale

4.      Căi de depăşire a barierelor comunicaţionale şi de perfecţionate a sistemului informaţional în organizaţie

- 1-

            Sistem larg deschis către mediul ambiant, întreprinderea (firma) nu se defineşte numai prin serviciile acordate (produsele fabricate), ci şi prin personalitatea sa socială. Ea trebuie să răspundă aşteptărilor clienţilor, să se afirme, să vorbească, să dialogheze, să informeze , adică să comunice prin colaboratorii săi.

            Comunicarea serveşte la construirea imaginii (personale a firmei), a comunica eficient, înseamnă a-ţi crea o imagine pozitivă, favorabilă şi coerentă.

            Comunicarea se bazează pe sistemul informaţional, care reprezintă totalitatea datelor, informaţiilor, circuitelor, fluxurilor informaţionale şi proceduri informaţionale. Elementele sistemului informaţional sunt:

            1. Data – o descriere letrică sau cifrică, a unui fenomen, proces, eveniment, a unei acţiuni în procesul de conducere interior  sau exterior. Se înregistrează pe un suport material (document), se prelucrează pentru a fi utilizate în anumite scopuri.

            2. Informaţia – totalitate de date care pot fi utilizate în procesul de luare a  deciziei sau pot ajuta la realizarea ei. Atenţie ! Clasificarea informaţiilor studiaţi desinestătător.

            3. Fluxul informaţional – un ansamblu de informaţii necesar pentru îndeplinirea lucrului şi care circulă de la emitent până la destinatar având următoarele caracteristici : conţinut, volum, frecvenţă, calitate, direcţie, suport, formă. Fluxul poate fi permanent sau periodic. Atenţie ! Ce clasificare a fluxului ai mai descoperit studiind desinestătător?

            4. Circuitul informaţional -  este drumul parcurs de informaţie , calea de circulaţie din momentul întocmirii până la arhivare sau distrugere. Circuitul se clasifică în intern sau extern. Atenţie ! Ce clasificare a circuitului ai mai descoperit studiind desinestătător?

            5. Procedura informaţională – totalitate de operaţii îndeplinite după o anumită schemă  cu privire la instalarea informaţiei, metodele de prelucrare, păstrate, arhivare etc.

Zvonurile - sunt comunicări neoficiale care se transmit de la o persoană la alta. Zvonurile pot avea efecte pozitive sau pot fi fără efecte. Însă multe zvonuri au efecte negative şi generează sentimente de nesiguranţă şi ostilitate.

Managerul eficient chiar daca nu poate elimine apariţia zvonurilor poate controla apariţia şi expansiunea lor, prin transparenţă (comunicarea informaţiilor imediat ce le deţine)

- 2 -

Toate funcţiile manageriale sunt realizate cu ajutorul comunicării, ca un proces  de înţelegere între oameni cu ajutorul transferului de informaţie.

Procesul de comunicare - reprezintă procesul de transmitere a informaţiilor între două sau mai multe persoane, unele cu rol de emiţător iar altele cu rol de receptor, prin intermediul mesajelor simbolice – sunete, cifre, litere, cuvinte, semne scrise, gesturi.

Sistemul de comunicaţii reprezintă ansamblul proceselor de comunicaţii realizat la scara unui sistem economico-social prin intermediul reţelelor de comunicaţii care include: emiţători, canale, relee intermediare şi receptori.

Factori perturbatori

Factori perturbatori

Componentele principale ale proceselor de comunicaţie sunt:

 

Fig. 1. Elementele procesului de comunicare

ü  emiţătorul - este iniţiatorul comunicării şi nu o face decât cu o anumită raţiune, logică;

ü  codificare - operaţie realizată de emiţător prin punerea în anumite simboluri a informaţiei ce urmează a fi transmisă; folosirea unor simboluri care au acelaşi înţeles pentru emiţător şi pentru receptor fiind indispensabilă pentru o bună comunicare;

ü  mesajul - forma fizică (orală, scrisă, gesturi etc.) în care emiţătorul codifică informaţia(ideeea transformată în mesaj;

ü  canalul - calea de transmitere a informaţiei (prin aer pentru comunicaţia orală, pe hârtie pentru cea scrisă , poşta electronică, fax, etc.);

ü  recepţionarea şi decodificarea - operaţia realizată de receptor ce constă în interpretarea mesajului şi transpunerea simbolurilor transmise într-o informaţie semnificativă pentru sine. Decodificarea este sensibil influenţată de modul în care receptorul interpretează simbolurile (de aşteptările sale, percepţii, cunoştinţe,  etc.);

ü  factorii perturbatori sunt cei ce produc blocaje, filtraje, distorsiuni sau bruiaje în transmiterea informaţiilor;

ü  conexiunea inversă este reversul legăturii directe emiţător – receptor, prin care emiţătorului i se transmite reacţia receptorului. Mai este numită feed-back.

LIMBAJUL DE COMUNICARE poate fi:

ü  verbal –cu cuvinte,

ü   non-verbal prin limbajul corpului, timpului, spaţiului, lucrurilor, îmbrăcămintei;

ü  paraverbal - prin folosirea tonalităţii, accentuării, ritmului de vorbire;

Comunicarea verbală. Oralitatea.

Uşurinţa de exprimare depinde de:

a)  caracteristicile personalităţii dvs.

b)  calităţile vocale – enunţarea şi pronunţarea

c)  caracteristici ale personalităţii celor cu care veniţi în contact.

Comunicarea non-verbală

„Fiecare gest este asemenea unui cuvânt, iar un cuvânt poate avea mai multe înţelesuri. Perspicace este acel om care poate citi „propoziţiile” trupului”

(Allan Pease)

Elementele comunicării non-verbale:

Element	Concretizare
Limbajul corpului	Expresia fetei, gesturi, poziţia corpului
Limbajul spaţiului	Modul în care utilizăm spaţiul personal, social, intim, public
Limbajul timpului	A veni la timp sau a întârzia la o şedinţă, a alege sau nu să îţi petreci timpul cu cineva
Prezenţa personală	Comunică prin vestimentaţie, igienă personală, accesorii vestimentare
Limbajul tăcerii	Comunică aprobare, dezaprobare, păstrarea unei taine, admiraţie, etc.
Limbajul lucrurilor	Colecţiile, obiectele de uz curent (casa, maşina, biblioteca)
Limbajul culorilor	Culorile calde stimulează comunicarea, cele reci o inhibă
Limbajul paraverbal	Calităţile vocii (ritm, rezonanţă, viteza de vorbire). Caracteristicile vocale (râs, plâns, şoptit, oftat). Parametrii vocali (intensitate, înălţime).

Pentru a comunica oamenii nu folosesc numai cuvintele. De cate ori comunicăm, trimitem în exterior

mesaje şi prin intermediul altor mijloace. Chiar atunci când scriem sau vorbim, noi totuşi comunicăm

ceva, uneori neintenţionat.

Comunicarea tactilă.

1.  Atingeri care transmit emoţii pozitive, exprimă sentimente calde, afectuoase (ex: adultul care

mângâie un copil, şeful care te bate pe umăr spre a te încuraja intr-un moment dificil, omul care iţi

strânge mâna cu căldură dând astfel glas graţitudinii sale faţă de un gest făcut în favoarea lui).

2.  Atingeri ,,de control” care vizează dirijarea comportamentelor, a atitudinilor sau, chiar, a

sentimentelor persoanei atinse. Un mic semnal tactil ii poate atrage atenţia interlocutorului să ne

privească, sau îl poate îndemna să se dea la o parte, să se grăbească sau, dimpotrivă, să stea

locului.

3.  Atingerea ,,rituală”. Cea mai cunoscută şi mai frecvent utilizată este strângerea mâinii în semn de

salut la întâlnire şi la despărţire. In funcţie de poziţia mâinii, de felul în care aceasta este întinsă,

acest gest are mai multe implicaţii decât pare, şi îmbracă nenumărate forme.

4.  Atingerea în alt scop decât comunicarea propriu-zisă. Ea poate îmbrăca o multitudine de forme,

de la susţinerea unei persoane care urca sau coboară dintr-un vehicul, la atingerea frunţii pentru a

evalua temperatura unui bolnav. Chiar daca obiectivul urmărit este altul, în majoritatea acestor

cazuri se transmit şi informaţii afective, deoarece gesturile ce presupun contactul fizic implică mai

întotdeauna şi prezenţa unui sentiment, fie el pozitiv sau negativ. 

Comunicarea sonoră

Circa 38% dintre mesajele transmise intr-o interacţiune personală sunt de ordin vocal, fără a fi cuvinte.

Ele aparţin parametrilor ,,muzicali” ai limbajului (timbrul, intonaţia, ritmul, pauzele, tonul, înălţimea şi

intensitatea vocii), fie repertoriului destul de bogat de sunete nearticulate pe care omul este capabil să

le emită. Acestea din urmă îndeplinesc funcţii diferite, de la cea expresiva a oftatului, trecând în

 unui ,,îhî” strecurat în conversaţie pentru a-l convinge pe interlocutor că este urmărit

cu atenţie, etc.

Comunicarea gestuală.  Kinezica

Kinezica se defineşte ca fiind modalitatea de comunicare prin intermediul gesturilor şi al mimicii.

Interpretarea dată aceluiaşi gest diferă în zone geografice diferite iar aceeaşi idee poate fi exprimată prin diferite gesturi. Astfel, desenarea unui cerculeţ cu degetele( mare si arătător) unite la vârf înseamnă ,,O.K.” in America, ,,zero”în Franţa, ,,bani” în Japonia şi este o ameninţare cu moartea în Tunisia. În locul semnului de O.K., rusul ridică degetul mare în poziţie verticala, brazilianul îşi strânge între degete lobul urechii iar sicilianul se ciupeşte uşor de obraz.

Pe de alta parte insă, existenţa unor gesturi universale nu poate fi negată. Pe toate meridianele,

nedumerirea se exprima prin ridicarea din umeri, tristeţea sau veselia sunt semnalate prin modificări

fizionomice asemănătoare.

- 3 -

Barierele constau în:

-          tendinţa de a auzi numai ce ne-am obişnuit să auzim;

-          ignorarea informaţiilor în dezacord cu ceea ce cunoaştem;

-          evaluarea prin criterii subiective a sursei obiective: acelaşi mesaj are sensuri diferite în funcţie de modul cum este privit emiţătorul;

-          perceperea diferită a mesajelor în funcţie de situaţia concretă a receptorului şi de presiunile mediului asupra sa;

-          înţelegerea diferită a aceloraşi cuvinte de către persoane diferite;

-          folosirea neadecvată a elementelor proceselor de comunicaţii;

-          incapacitatea de stăpânire a emoţiilor;

-          discernarea insuficientă a mesajelor relevante de cele cu semnificaţie redusă;

- 4 -

Pentru depăşirea acestor bariere se pot urma câteva căi:

-       determinarea precisă a scopului fiecărei comunicaţii;

-       clarificarea ideilor înaintea comunicării;

-       alegerea celui mai potrivit moment pentru efectuarea comunicării;

-       cunoaşterea precisă a simbolurilor folosite;

-       folosirea unui limbaj simplu şi direct;

-       asigurarea unui nivel corect de redundanţă;

-       luarea în considerarea a tuturor elementelor care determină o anumită percepţie;

-       adoptarea de către fiecare emiţător şi a posturii de ascultător;

-       asigurarea de către conducători a concordanţei dintre ceea ce se comunică şi ceea ce se face efectiv;

Concluzie:

Orice comunicare, indiferent de forma sa (verbală, scrisă, nonverbală) are cel puţin patru obiective:

-       receptarea corectă a mesajului;

-       înţelegerea corectă a mesajului;

-       acceptarea mesajului;

-       provocarea unei reacţii (schimbarea de comportament sau de atitudine).

PRINCIPII PENTRU CRESTERE EFICINTEI COMUNICARII VERBALE

1. Orice individ trebuie sa fie pregătit atât pentru rolul de emiţător cât şi pentru cel de receptor, adică emiţătorul are în vedere:

2. Orice receptor trebuie sa se autoeduce pentru a putea “asculta activ”.

3. Purtarea prietenoasă

De obicei oamenii când vin în contact cu alţii iau o figura serioasă, oficială care provoacă o impresie rece. Sunt rezervaţi în discuţie de aceea este greu să comunici cu ei.

Oamenii care zâmbesc de la prima întâlnire şi se poartă atât de prietenos încât discuţia se desfăşoară de la sine. “Un surâs nu costă nimic dar înfăptuieşte mult” – spune un proverb chinezesc.

Managerii din vârful piramidei au de obicei o figură serioasă.

Lucru pentru acasă:

1. Comentaţi şi argumentaţi !

“Un surâs nu costă nimic dar înfăptuieşte mult”

2. Răspundeţi la următoarele întrebări:

ü  Pe ce se bazează procesul de comunicare?

ü  Care sunt elementele de bază ale procesului informaţional?

ü  Care este rolul comunicării la nivelul organizaţiei?

ü  Care este rolul zvonurilor?

ü  Ce presupune o comunicare eficientă?

ü  Povestiţi un caz real din viaţa DV. În care nu a avut loc o comunicare eficientă. Depistaţi factorii negativi care au influenţat această comunicare. Era posibil de evitat conflictul?

3. Finalizaţi itemii propuşi cu variantele corecte, indicând cifra respectivă.

a)      ................. este atunci când utilizezi un mod de exprimare ............., materialul să fie bine organizat, să nu folosiţi cuvinte ........... şi ............ .

b)      Cel mai bun mod de a rămâne ........... şi ............. este de a vă pune în locul celeilalte persoane, ceea ce este .................. .

c)      Atunci când vorbiţi, stabiliţi un ....................... cu cel care va asculta.

d)     ...............  este de asemenea importantă pentru procesul de comunicare, deoarece o persoană

e)      care se ............. de perete sau ................ înainte pe scaun în timp ce transmite un ................unei alte persoane, surprinde neplăcut, demonstrând o atitudine de oboseală, plictiseală sau neglijentă.

1.      Contact vizual

2.      prietenos;

3.      claritate;

4.      complicat;

5.      poziţia corpului,

6.      amabil;

7.      simplu,

8.      a sta aplecat

9.      lungi;

10.  mesaj verbal;

11.  empatie

12.  a se sprijini;

A  N E X  A    2.

Activitate practică în timpul lecţiei

Comunicarea non-verbală

   "A gesticula nu înseamnă doar să faci cu mâna cuiva. Gesturile conţin informaţii importante – gânduri care, de multe ori, nu sunt reprezentate prin cuvinte", a spus Susan Goldin-Meadow, profesor de psihologie la Universitatea din Chicago.

Atât prin gesturi cât şi prin mişcările corpului ne exprimăm inconştient. Este vorba despre aşa-numitul limbaj nonverbal, care spune totul despre noi fără ajutorul cuvintelor, dar în proporţie de 99% suntem inconştienţi de semnificaţia pe care o au gesturile.

Obiectivul atragerii atenţiei asupra comunicării non-verbale este acela de a schimba direcţia conversaţiei. Dacă persoana din faţa ta face gesturi cu semnificaţie negativă, este cazul să încerci să schimbi subiectul discuţiei.

În timp ce comunici poţi "citi" persoana din faţa ta sau poţi fi "citit". Ia seama la cele de mai jos:

- Braţele încrucişate trădează o persoană rezervată, aflată în defensivă care la moment nu doreşte să intre în discuţie.
- Braţele şi picioarele încrucişate - ai în faţă o persoană suspicioasă şi foarte rezervată (închisă).
- Mâinile în buzunare - înseamnă nesiguranţă şi suspiciune.
- Mâinile pe şolduri comunică faptul că persoana respectivă este receptivă şi gata să te ajute.
- O ţinută cu spatele drept, bărbia ridicată , privirea la interlocutor sunt semnele unei persoane pline de încredere.
- Privirea coborâtă şi faţa întoarsă înseamnă că ceea ce spui nu interesează.
- Bărbia în palmă - acest gest vorbeşte despre o atitudine critică, înclinaţie spre analiză.
- Când se lasă pe spate în fotoliul lui de intervievator şi daca îşi mai duce şi mâinile la ceafă înseamnă  ca este pus pe analize, dar vrea sa-şi sublinieze şi superioritatea.
- Atingerea nasului în timp ce răspunzi la o întrebare înseamnă că nu spui adevărul.
- Chiar dacă stă pe scaun dar are corpul şi picioarele îndreptate în direcţia uşii înseamnă că vrea să termine conversaţia şi să plece.

Aceste indicaţii te ajută să eviţi gesturile cu semnificaţie negativă şi să devii adeptul celor cu semnificaţie pozitivă pentru că numai aşa poţi câştiga.

Întrebări:

1. Despre ce „ câştig” poate fi vorba ? Argumentează!
2. Cu care din gesturile descrise în mesaj eşti de acord precum că sunt adevărate. Descrie-ne o situaţie din viaţa ta reală.
3. Cu ce gesturi noi, observate de tine însuţi poţi completa mesajul dat ?
4. Cum crezi „un zâmbet urmat de o înclinare uşoară a capului” relatează bunăvoinţă şi încredere în persoana pe care o ai în faţă?
   
   

Importanţa comunicarii non-verbale

By: Vlad Tarko, Sci-Tech News Editor

Însărcinare: Citeşte cu atenţie articolul dat, după care răspunde la întrebări; Ce doreşte să relateze autorul în mesajul dat ? Relataţi ideea principală ! Care tip de comunicare este utilizat de autor ? Argumentaţi! Tu ai putea utiliza acest mesaj ? De ce ? Argumentaţi! Eşti de acord cu părerea autorului , precum că „ .........  gesticulaţia facilitează învăţatul.” ? Argumentează!

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un joc pe computer pentru soldaţii americani, cu ajutorul căruia aceştia să poată învăţa mai uşor obiceiurile din locuri precum Afganistan sau Irak. În timp ce au pus la punct jocul, ei au pus în evidenţă importanţa gesturilor. "A gesticula nu înseamnă doar să faci cu mâna cuiva. Gesturile conţin informaţii importante – gânduri care, de multe ori, nu sunt reprezentate prin cuvinte", a spus Susan Goldin-Meadow, profesor de psihologie la Universitatea din Chicago. "Oamenii tind în mod natural să se bazeze pe comunicarea non-verbală atunci când învaţă o limbă străină", a spus Lewis Johnson, directorul Institutului de  Ştiinţe de la Universitatea din California de Sud. "Atunci când porţi o conversaţie cu cineva, oamenii se bazează de multe ori în mod spontan pe indicii non-verbale", a spus Hannes Högni Vilhjálmsson, creatorul jocului. "O expresie de mirare sau de jignire sunt indicii mult mai intuitive decât un semn pe care scrie 'N-am înţeles ce spui'." Comunicarea non-verbală este la fel de importantă ca şi cea verbală. Însă gesturile pot fi şi o sursă de confuzie, dat fiind că oamenii din culturi diferite folosesc gesturi diferite. Acest lucru arată că gesturile formează de fapt un alt limbaj similar cu cel vorbit, sau, mai degrabă, că limbajul include atât cuvintele vorbite cât şi gesturile. Semnificaţia gesturilor nu este determinată genetic, ci este învăţată şi face parte din bagajul cultural. Jocul include capacitatea de a învăţa o serie de manierisme arabe care pot fi uşor interpretate greşit de către un occidental, precum şi gesturi occidentale care pot fi interpretate greşit de arabi. De exemplu, arabii işi 'dau ochii peste cap' pentru a spune "nu". Cercetătorii au dezvăluit şi importanţa gesturilor în alte tipuri de învăţare. Susan Goldin -Meadow a descoperit că studenţii care imită gesturile profesorului lor de matematică învaţă strategiile de rezolvare a problemelor mai repede decât cei care nu folosesc gesturi. "Dacă îţi mişti mâinile, dacă   îţi reprezinţi ideile nu numai cu gura ci şi cu mâinile, îţi sporeşti şansele de a beneficia de pe urma profesorului", a spus Goldin-Meadow. "In plus, gesturile uşurează gândirea, nemaifiind necesar să exprimi tot mesajul exclusiv prin cuvinte." Pentru a testa importanţa gesturilor, cercetătorii au cerut copiilor şi adulţilor să facă doua lucruri simultan – să rezolve o problemă de matematică şi să ţină minte o listă de cuvinte. Ei au constatat că cei care gesticulau au dat rezultate mai bune decât ceilalţi. În plus, copiii care folosesc gesturile nu doar pentru a reprezenta ceea ce spun, ci pentru a da informaţii suplimentare, diferite de ceea ce se spune, tind să înveţe mai repede decât ceilalţi. "Încerc de fapt să argumentez că gesticulaţia facilitează învăţatul", a spus Goldin-Meadow.

A  N E X  A    3.

Citate de discutat

„ OAMENII SE URĂSC PENTRU CĂ SE TEM UNII DE ALŢII: SE TEM PENTRU CĂ NU SE CUNOSC; NU SE CUNOSC PENTRU CĂ NU COMUNICĂ „.(Martin Luther King)

„Fiecare gest este asemenea unui cuvânt, iar un cuvânt poate avea mai multe înţelesuri. Perspicace este acel om care poate citi „propoziţiile” trupului”

(Allan Pease)

A  N E X  A    4.

Mituri ce se referă la comunicare (sunt puse în discuţie)

Mitul 1

,, Doar am comunicat pe parcursul întregii miele vieţi, este normal că înţeleg cum să comunic!”

Argument:

,,Chiar dacă comunicăm mult, asta nu înseamnă că comunicăm eficient!”

Mitul 2

,,Nu s-a descurcat, deoarece nu este comunicabil!”

Argument:

,,Nu poate fi doar neeficienţa comunicării responsabilă de toate insuccesele noastre!” 

Mitul 3

,,Comunicarea eficientă depinde de tehnicile de comunicare utilizate!”

Argument:

,,Posesia tehnicii de comunicare nu poate garanta eficienţa ei fără o atitudine pozitivă faţă de convorbitor în procesul comunicării!”

Mitul 4

,,Nu sânt eu cel care nu-l înţelege pe partenerul meu, el nu mă înţelege!”

Argument:

,,Comunicarea eficientă presupune şi o responsabilitate reciprocă!”

Mitul 5

,,O bună comunicare presupune o înţelegere ,,perfectă” la toţi participanţii!”

Argument:

,,Perfecţiunea este imposibilă, presupunerea existenţei ei, duce la apariţia barierelor în comunicare!”